Nu credeam vreodata ca am sa ajung aici, ca eu, zeita atotstiutoare imi voi da nemurirea doar pentru sentimentul de a iubi un muritor oarecare si voi ajunge sa dispretuiesc Demiurgul pentru ca m-a lasat sa ma cobor in infern. Nu-mi voi ierta niciodata incapatanarea de care am dat dovada de-a lungul vietilor, mereu credeam ca "Eu stiu totul! Eu sunt totul!" este statul quo al nemuririi, dar m-am inselat. M-am lasat orbita de iluziile acestei lumi, a culorilor si a mirosurilor, a Edenului infloritor care promitea fericirea suprema. Dar m-am trezit in cusca lui Phosphoros, neputand a mai vedea viitorul...
Si m-a strapuns tridentul lui Poseidon in coaste, de faceau toti demonii sa urle de placere, iar el doar statea si privea cum se scurgea harul din mine, zambind cu ochii lui demonici si soptindu-mi: Interficere regem, salvat regnum!