Sunt la capătul puterilor. Nu pot să merg mai departe. Ceva mă împinge de la spate, dar nu mă poate mișca din loc. Am înțepenit. Privesc la marginea prăpăstii și-mi imaginez cum ar fi să sar in ea. Oare ce sentiment aș simți? Libertate? Fericire? Durere? Nimic?

Și cât timp va dura oare derularea amintirilor plăcute? O fracțiune de secundă, poate două? Toate aceste întrebări îmi dau dureri de cap. Am ajuns o legumă inutilă, s-a terminat sezonul meu. Oricât mi-aș dori să dau timpul inapoi, să fiu din nou folositoare, să fiu din nou dorită, nu pot! Nu mai pot nimic! Nu că aș fi putut vreodată...

Dar totuși, să-mi asum acest risc de a sări in gol? Poate că se află un pod la doi pași de mine, doar că eu nu-l pot vedea de ceața dimineții geroase. E atât de frig! Mi-e frig! Toate aceste simțuri îmi inundă rațiunea, singurul meu gând rămânând înghețat la aceasi întrebare: A sări, sau a căuta un pod?

Are tendinta sa esueze, sa evite situatiile pe care ar trebui sa le confrunte. Isi schimba starea din rau in mai rau, si simte ca involueaza cu fiecare pas pe care-l face inainte. Nu se mai gandeste la viitor, nu se mai gandeste la present, se gandeste doar la un gol inexistent care-i capteaza mai toata atentia. Aude vag sunetele si vede in ceata. Nu mai are niciun reflex, se disociaza usor... si intra intr-un Univers paralel cu al ei, unde totul este exact asa cum ar trebui sa fie: perfect. Ii e frica de intuneric, dar prefera sa-si petreaca timpul in el. Se regaseste in el; un spatiu vast, intins si negru cu infinite posibilitati de adaptare.

Dintre zeci de culori, ea a ales doar una: roz. Ii placea cum arata, simtea ca o defineste. Dar avea o problema! Nu stia care parte din ea vroia roz. Acum ceva timp, aceasta culoare nici nu exista in paleta ei de culori, nici nu stia ca este una dintre culoriile curcubeului, si iata ca totusi, vroia cu lacomie culoarea roz. Si-a vopsit peretii din camera in roz, si-a inlocuit mobila cu una roz, si-a cumparat o gramada de haine roz, pana si parul i-a devenit roz. Acum, prin definitie, viata ei era cu adevarat roz. Toti o vedeau cum n-au mai vazut-o de mult timp: fericita! Si cu toate acestea, cu tot rozul din jurul ei, ea tot nu simtea ca s-a schimbat, nu simtea ca rozul acela atat de mult ravnit ii este cu adevarat menit, si ca sub tot acest roz, inca se afla o inima gri. Prin prizma ochiilor ei, rozul a devenit rosu ca sangele care-i trezeau amintiri neplacute. Iar rozul a devenit inca o alta masca de-a ei...