Sunt la capătul puterilor. Nu pot să merg mai departe. Ceva mă împinge de la spate, dar nu mă poate mișca din loc. Am înțepenit. Privesc la marginea prăpăstii și-mi imaginez cum ar fi să sar in ea. Oare ce sentiment aș simți? Libertate? Fericire? Durere? Nimic?

Și cât timp va dura oare derularea amintirilor plăcute? O fracțiune de secundă, poate două? Toate aceste întrebări îmi dau dureri de cap. Am ajuns o legumă inutilă, s-a terminat sezonul meu. Oricât mi-aș dori să dau timpul inapoi, să fiu din nou folositoare, să fiu din nou dorită, nu pot! Nu mai pot nimic! Nu că aș fi putut vreodată...

Dar totuși, să-mi asum acest risc de a sări in gol? Poate că se află un pod la doi pași de mine, doar că eu nu-l pot vedea de ceața dimineții geroase. E atât de frig! Mi-e frig! Toate aceste simțuri îmi inundă rațiunea, singurul meu gând rămânând înghețat la aceasi întrebare: A sări, sau a căuta un pod?