Sunt la capătul puterilor. Nu pot să merg mai departe. Ceva mă împinge de la spate, dar nu mă poate mișca din loc. Am înțepenit. Privesc la marginea prăpăstii și-mi imaginez cum ar fi să sar in ea. Oare ce sentiment aș simți? Libertate? Fericire? Durere? Nimic?

Și cât timp va dura oare derularea amintirilor plăcute? O fracțiune de secundă, poate două? Toate aceste întrebări îmi dau dureri de cap. Am ajuns o legumă inutilă, s-a terminat sezonul meu. Oricât mi-aș dori să dau timpul inapoi, să fiu din nou folositoare, să fiu din nou dorită, nu pot! Nu mai pot nimic! Nu că aș fi putut vreodată...

Dar totuși, să-mi asum acest risc de a sări in gol? Poate că se află un pod la doi pași de mine, doar că eu nu-l pot vedea de ceața dimineții geroase. E atât de frig! Mi-e frig! Toate aceste simțuri îmi inundă rațiunea, singurul meu gând rămânând înghețat la aceasi întrebare: A sări, sau a căuta un pod?

Are tendinta sa esueze, sa evite situatiile pe care ar trebui sa le confrunte. Isi schimba starea din rau in mai rau, si simte ca involueaza cu fiecare pas pe care-l face inainte. Nu se mai gandeste la viitor, nu se mai gandeste la present, se gandeste doar la un gol inexistent care-i capteaza mai toata atentia. Aude vag sunetele si vede in ceata. Nu mai are niciun reflex, se disociaza usor... si intra intr-un Univers paralel cu al ei, unde totul este exact asa cum ar trebui sa fie: perfect. Ii e frica de intuneric, dar prefera sa-si petreaca timpul in el. Se regaseste in el; un spatiu vast, intins si negru cu infinite posibilitati de adaptare.

Dintre zeci de culori, ea a ales doar una: roz. Ii placea cum arata, simtea ca o defineste. Dar avea o problema! Nu stia care parte din ea vroia roz. Acum ceva timp, aceasta culoare nici nu exista in paleta ei de culori, nici nu stia ca este una dintre culoriile curcubeului, si iata ca totusi, vroia cu lacomie culoarea roz. Si-a vopsit peretii din camera in roz, si-a inlocuit mobila cu una roz, si-a cumparat o gramada de haine roz, pana si parul i-a devenit roz. Acum, prin definitie, viata ei era cu adevarat roz. Toti o vedeau cum n-au mai vazut-o de mult timp: fericita! Si cu toate acestea, cu tot rozul din jurul ei, ea tot nu simtea ca s-a schimbat, nu simtea ca rozul acela atat de mult ravnit ii este cu adevarat menit, si ca sub tot acest roz, inca se afla o inima gri. Prin prizma ochiilor ei, rozul a devenit rosu ca sangele care-i trezeau amintiri neplacute. Iar rozul a devenit inca o alta masca de-a ei...

You’re stranded in the darkness
You’re losing the fight
All your tears have fallen
You’ve lost all hope in site
You wish for something better
You think that nobody cares
But I will stand beside you
This burden I will share
I’ll fight your darkest monster
I’ll chase away the fears
And when you feel like giving up
I’ll wipe away those tears
So go to sleep my flower
Tonight there’s nothing to fear
And in the morning when you wake
Just know that I’ll be here
The monsters will not hurt you
The demons will not bite
Cause like a guardian angel I will be
Beside you through the night
And please do remember
That no one can see
You'll be mine forever
I'm your demon, I need you for me...

Iese din casa cu castiile in urechi si ochelarii de soare pe ochi. Isi da parul ce-i acopera ochelarii la o parte, se uita in sus, se intoarce inapoi in casa si isi ia umbrela. Afara sunt 35°C... Deschide usa masinii, se aseaza pe scanul ei si asteapta in tacere. Tot drumul n-a scos un cuvant. Ajunge la destinatie si scoate inainte sa iasa din masina niste bani din porofelul mamei. N-a cerut voie, nici n-a intrebat-o macar daca o imprumuta, doar a luat banii si a iesit din masina. Ajunge in fata cabinetului, sta putin, se uita la usa, inspira aer adanc in piept si intra. Era asteptata. Isi trage scaunul pe care sta deobicei si se aseaza usor, ca si cum ar pluti, ca si cum ea n-ar fi fost aici defapt. Ii trage o privire lunga persoanei aflate in spatele biroului, apoi isi arunca ochii in geanta, cautand un caiet rosu. Il scoate, rasfoieste pana la pagina importanta, si-l paseaza persoanei care se presupune ca se afla acolo pentru ea. Era mai liniste decat deobicei. Pentru un timp, parca i s-a luat aerul fiindca nici respiratia nu i se mai auzea. O liniste morbida. Cu cat erau paginile mai rasfoite, cu atat se asfixia mai mult. Incerca sa se controleze, se uita insistent la bluza persoanei de dupa birou, admirand-o ca pe un diamant; scump si frumos. Pe langa ca avea culorile ei favorite, mai era si modelul ei preferat. Dar nici bluza n-o putut sa-i distraga mintea de la probleme, si cum privi din nou ochii aceia care citesc cu atata calm, dar parca haotic continutul acelui caiet, ea nu se mai putu abtine. O lacrima ii cazuse pe obraz. Era gata! Inca nu-i venea sa creada ca insfarsit, dupa atatea sedinte, a putut sa spuna si ea adevarul. Se uita la acea fiinta care-i citise cele mai ascunse ganduri ca un leu cum se uita la o caprioara, gata s-o vaneze. Chiar daca regreta ca a scris acele cuvinte, o parte din ea se bucura ca pe sufletul ei a aparut o pata de gri. Era un inceput.
Acum era timpul unei concluzii. Se astepta la ce-i mai rau. Dar in schimb, a primit o analiza. Ea nu se afla acolo pentru a fi criticata, ci pentru a fi inteleasa si ajutata. Fiecare parte care i-o citea si apoi analiza, o faceau sa-i curga lacrimile si mai tare, care au dus la plansul in sine. Si-a dat drumul complet, nu se mai putea abtine! S-a saturat deja sa mai poarte masca "Sunt bine!", vrea acum sa-si poarte propia masca "Am probleme, dar vreau sa le rezolv!". Avea doar doua variante, sa renunte sau sa lupte.
Timpul a expirat. Caietul a ramas acolo, pentru a fi analizat mai cu atentie. Lacrimile au incetat de mult sa mai curga, acuma au ramas in urma doar ochii rosii. Si-a pus ochelarii fumurii pe ochi, i-a lasat banii si a iesit pe usa, in lumea care a aduso aici. Nu i-a mai facut o programare, fiindca vroia sa vorbeasca si cu parintii ei.
Dar ea nu vroia, pur si simplu nu vroia ca ei sa stie!

Gusta o picatura din sangele meu
E dulce, are gust de curcubeu
Pune-mi mana pe piept
Simti? Cum inima-mi bate incet...
Asta inseamna ca sunt gata
In mainiile tale imi pun soarta.
Arata-mi coltii, atinge-mi pielea usor
Da-mi parul pe spate, sunt pregatita sa mor!

Dansul meu diavolesc cu demonii sai e departe de a se fi sfarsit. Este doar inceputul!
Un inceput dureros, cu lacrimi de sange si vise sfaramate in mii de particule de sperante. Un zambet schitat si un ras fortat sunt singura mea arma impotriva otravii lor. Mi l-au luat cu ei, si n-au de gand sa mi-l inapoieze pana cand n-am sa le cedez sufletul ciobit, scormonit de sentimente indosite de catre ei. M-au pleznit peste obraz cu orgoliu si asteapta ca sa-l intorc si pe celalalt, sa ma umileasca in fata propiilor mei demoni.
Asteapta in liniste ruperea mea in doua, clipa mea de vulnerabilitate cand poate sa ma atace si sa-mi transforme viata din cosmar in realitate.
Iar acum am ramas doar cu un singur nume scris pe suflet cu cerneala facuta din magie neagra, un nume care va ramane pentru totdeauna: al lui!